Educația rutieră – copilul de azi, șoferul de mâine

Toți dorim să avem copii frumoși, sănătoși, veseli și plini de viață. Indiferent că sunt ai noștri sau nu, copiii nu pot decât să ne lumineze sufletul și să ne dea speranță spre viitor. Din nefericire în fiecare zi copiii își pierd viața sau sunt răniți în accidente rutiere. De multe ori sunt vinovați șoferii, uneori sunt vinovați și copiii. Dar copiii sunt ei cu adevărat vinovați? Nu există părinte care să vrea răul propriului copil, așa cum nu există un om normal care să facă voit rău copiilor. Totuși, deși nu se gândesc la așa ceva mulți părinți de copii mai mari sau mai mici prin atitudinea și comportamentul lor în trafic deschid involuntar și inconștient drumul necazului. Atitudinea si comportamentul părinților este primul model pe care copilul îl observă și îl adoptă. Este bine venită, la nivelul școlii, disciplina opțională “Educație pentru prevenirea riscului rutier “ vor spune mulți părinți dacă vor fi chestionați cu privire la modalitățile eficiente prin care i-am putea face pe copii să circule prudent și corect. Aceiași părinți își târăsc însă copilul de mâna printre mașini și tramvaie, traversând prin loc nepermis și fără să se asigure. Care va fi reacția copilului care își observă tatăl sau mama aflați la volan conducând imprudent, agresiv, incorect. Cum să mai creadă elevii în povețele date de profesori la ore atunci când îi văd pe stradă la fel de neatenți și imprudenți ca și copiii. Și dacă copiii au scuza imaturității vârstei, profesorii cum pot fi scuzați. Să-i educăm pe copii prin propriului nostru comportament în trafic, indiferent dacă suntem șoferi sau pietoni. Și să nu uităm: COPILUL DE AZI, ȘOFERUL DE MÂINE

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns