educatia rutiera in scoli

Studiu european privind educația rutieră

Studiul, rezultat al colaborării a peste 30 de experți în domeniul educației rutiere din Europa, a ajuns la concluzia că în Europa există mari diferențe privind abordarea educației rutiere.

Experții europeni, au constatat că în Europa, în timp ce copiii din învățământul primar beneficiază de educația privind siguranța rutieră, în numai o cincime din cele 36 de state și regiuni europene, tinerilor din învățământul secundar li se oferă această posibilitate. În plus, cercetarea relevă faptul că siguranța traficului și educația pentru mobilitate sunt abordate abia în învățământul secundar în majoritatea statelor și regiunilor în care este acordată.

Statisticile arată că mortalitatea în trafic creste brusc după 13 ani, deoarece copiii încep să călătorească independent. Pentru tinerii cu vârsta între 15 și 19 ani, accidentele rutiere reprezintă principala cauză a morții. Cu toate acestea, în prezent, nu se poate aprecia eficiența practicilor actuale de educație în domeniul siguranței rutiere (în ceea ce privește reducerea numărului de decese și răniri), din cauza lipsei unor studii ample privind această problemă.

Majoritatea statelor și regiunilor nu au o cerință minimă dată prin lege pentru cantitatea de educație pentru siguranță rutieră care ar trebui să fie oferită în școala secundară. Doar jumătate dintre state și regiuni care oferă acest obiectiv stabilesc obiective educaționale pentru ceea ce ar trebui să fie învățat. Este la alegerea școlilor și a profesorilor ce se predă și cât se predă.

Studiul a fost prezentat la Madrid cu ocazia lansării programului privind educația în domeniul traficului în Europa („Leveraging Education to Advance Road Safety Now!”), coordonată de Consiliul European pentru Siguranța Transporturilor (ETSC), Fundația flamandă pentru cunoașterea traficului (VSV) și Fundația MAPFRE.

Proiectul „Leveraging Education to Advance Road Safety Now!”, își propune să promoveze siguranța traficului și educația pentru mobilitate în Europa, prin consolidarea comunității internaționale a experților în domeniul siguranței rutiere și prin stabilirea unor orientări de bună practică pentru proiectarea, testarea, implementarea și evaluarea unor activități și programe privind siguranța rutieră.

Și în România problema educației rutiere la nivel școlar primar și gimnazial lasă mult de dorit. Deși legislația prevede obligativitatea ca elevii să aibă în programa școlară ore de educație rutieră, (OuG 195/2002, art.124(a), legea nu se aplică. Deși există și sancțiuni prevăzute pentru lipsa acestor ore, nu am auzit să fie cineva amendat (sau măcar atenționat), motiv pentru care copiii nu învață la școală nici măcar cum ar trebui să traverseze strada.

Un exemplu concret: la o școala gimnazială din București materiile opționale pentru elevii clasei a VI-a sunt matematica, educație pentru sănătate, prietenul meu calculatorul și mari muzicieni… un portofoliu în care educația rutieră nu are loc!

Norvegia a încheiat anul 2016 cu zero victime în rândul copiilor. Printre altele, autoritățile au pus acest succes și pe seama educației rutiere în școli.

La noi, autoritățile găsesc mereu scuze, nu avem profesori, părinții nu sunt interesați (oare cât de interesați sunt de orele de religie!?!), nu dispunem de fonduri…

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns