Copii cu telefon pe trecere pietoni

Aplicația care alertează pietonii la trecerea străzii

Multe accidente soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, inclusiv copii şi adolescenţi sunt datorate folosirii telefonului mobil care duce la distragerea atenţiei în apropierea trecerilor de pietoni.

Biroul de presă al poliției din Katowice, Polonia a anunţat că a pus în funcţiune o aplicaţie mobilă care notifică utilizatorii când se apropie de o trecere de pietoni. Aplicaţia numită Stop-fon vizează atenţionarea pietonilor atunci când se utilizează smartphone-ul în apropierea trecerilor de pietoni.

Inventat de elevi şi profesori ai complexului şcolar nr. 6 din orașul Jastrzębie-Zdrój, voievodatul Silezia, Stop-fon blochează ecranul smartphone-ului dacă îl găseşte aprins în apropierea unei treceri de pietoni. Utilizatorul este apoi vizat imediat de o alertă pe ecran care spune „Uită-te în jur şi trăieşte”. În plus, dispozitivul va suna şi va vibra.

Stop-fon este activat de un senzor montat în indicatorul rutier „Trecere pietoni”.

În prezent, 5 traversări au fost echipate cu senzori și sunt sigure pentru utilizatorii Stop-fon. Aplicaţia a obţinut Marele Premiu la categoria Young Inventor la Târgul Internaţional de Invenţii şi Inovare INTARG din Katowice şi Medalia de Aur a Invenţiei la Expoziţia Internaţională de Invenții şi Tehnologii Inovatoare ARCHIMEDES de la Moscova.

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns