Copii in autoturism

Alegerea mașinii pentru familiile cu copii

Familia a devenit mai numeroasă, au apărut copiii și este nevoie să cumpăram o mașină mai mare, de familie, o mașină caracterizată prin siguranță, spațiu şi confort.

Pentru a alege cât mai bine, iată câteva aspecte pe care trebuie să le avem în vedere:

În primul rând trebuie să optăm pentru o mașină care să fie conformă cu zona geografică în care locuim. Zona geografică este importantă pentru că în funcție de asta, tipul de mașină poate să difere destul de mult. Astfel, pentru cei care locuiesc într-o zonă de munte cu ierni grele şi lungi, un SUV sau o mașină 4×4 ar fi o opțiune de dorit. Pe de altă parte, pentru cei de la șes, un monovolum sau un break pot fi mașina ideală.

Pentru o familie cu copii este utilă o mașină cu 4 uși, fie că este o berlină mai mare, fie că este un SUV sau un Crossover. De ce 4 uși? Este foarte greu să montezi scaunul pentru copii pe bancheta din spate într-o mașină cu trei uși, cei mici se pot urca şi coborî în siguranță prin ușile din spate, iar în situații de urgență este mult mai ușor de scos copilul din mașină.

Când vine vorba despre copii, siguranța este cea mai importantă. Din acest motiv este recomandabil ca mașina pe care o alegem să aibă un rating de Euro ENCAP maxim.

Pe lângă performanța mașinii la testele de siguranță, este important să ținem cont şi de alte elemente care îmbunătățesc siguranța mașinii, cum sunt sistemele isofix sau opțiunile electronice de asistență la drum (pilot automat, frână automată etc).

Pentru familiile cu copii, spațiul din mașină este foarte important. Nu este vorba doar de capacitatea portbagajului. Este nevoie de loc pentru a monta scaunul/scaunele copiilor, pentru cărucior, pentru trotinetă sau bicicletă. Cu cât spațiul este mai mare în mașină, cu atât copii vor sta mai confortabil, iar călătoria va fi mai plăcută.

Nu în ultimul rând, o mașină de familie trebuie să fie dotată cu aer condiționat, Bluetooth şi opțiuni de divertisment (CD player MP3, ideal ar fi şi un sistem DVD), suporturi de pahare.

Pentru că siguranța familiei este pe primul loc, ar fi bine ca opțiunile privind achiziționarea unei mașini să nu se îndrepte spre autovehiculele second hand şi în nici un caz spre cele cu volanul pe dreapta.

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns