copii mergand la scoala

Avocatul Poporului solicită Ministerului Educației Naționale să asigure, prin programa școlară, educația rutieră a preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar

Urmare a apariției unor statistici potrivit cărora România este pe primul loc în Europa la numărul de accidente de circulație grave, Avocatul Poporului a emis o serie de RECOMANDĂRI autorităților centrale, în care solicită măsuri urgente în vederea creșterii gradului de siguranță a participanților la trafic.

Conform Comunicatului dat publicității:

“… dorind să analizeze cauzele acestor accidente grave, inițial Avocatul Poporului a solicitat lămuriri Direcției Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Companiei Naționale de Căi Ferate ’’CFR’’ S.A., dar răspunsurile oferite nu au avut darul de a clarifica modul concret în care aceste autorități își propun să combată fenomenul accidentelor rutiere”.

În cadrul Recomandărilor emise, Avocatul Poporului solicită și Ministerului Educației Naționale, între altele, să asigure, prin programa școlară, educația rutieră a preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar; să asigure, în unitățile de învățământ specializate, pregătirea cursanților în vederea obținerii permisului de conducere.

Avocatul Poporului face o recomandare binevenită, dar pe care sperăm ca Ministerul Educației Naționale să o și ia în considerare. Asta în situația în care și în prezent legislația prevede obligativitatea ca elevii să aibă în programa școlară ore de educație rutieră. OuG 195/2002, actualizată 2018, prevede foarte clar obligativitatea școlilor de a susține ore de educație rutieră, art. 124(a) precizând că trebuie să se asigure, prin programa școlară, educația rutieră a preșcolarilor și elevilor din învățământul preuniversitar.

În anul 2017, accidentele rutiere cu implicarea pietonilor copii a reprezentat 28% din totalul accidentelor cu pietoni. Un pieton care este lovit la viteza de 50 km/h (viteza maximă de circulație în localități) are 87% probabilitate de deces în urma impactului, iar în cazul unui copil acest procent creste exponențial.

Cifre statistice care reflectă nu numai nivelul scăzut de siguranță rutieră pentru copiii din România (șansa ca un copil să fie implicat într-un accident rutier este de 8 ori mai mare decât în Olanda), dar și dezinteresul celor care ar trebui să se ocupe de educația rutieră a acestora.

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns