ziua copilului

Gânduri de 1 iunie

Pentru că astăzi este 1 Iunie, la ei, la copii vreau să ne gândim împreună.

Din păcate de prea puține ori, cei cu obligații privind siguranța și educația rutieră își îndreaptă acțiunile spre copii, la fel cum, sunt și unii părinți care „uită” că educația rutieră trebuie să facă parte din cei 7 ani dobândiți de cei mici de la cei mari.

Din discuțiile avute cu cei mai mulți părinți a reieșit însă îngrijorarea, chiar teama acestora că riscurile sunt mult crescute atunci când copilul se află pe stradă sau ca pasager în mașină. Teamă întemeiată dacă ne gândim că România continuă să fie pe ultimul loc în UE privind numărul de decese în accidente rutiere la un milion de locuitori, iar șansa ca un copil să fie implicat într-un accident rutier este mult mai mare la noi decât în majoritatea țărilor europene.

Părinții, dar și învățătorii și profesorii trebuie să nu uite cât de important este pentru copii (de la cei mai mici și până la adolescenți) cunoașterea și însușirea conceptului de siguranță rutieră, de fapt a conceptului de siguranță în spațiul rutier.

Un studiu al Uniunii Europene arată că accidentele rutiere sunt principala cauză a mortalității și rănirii printre copii 0-14 ani și reprezintă anual 34% din decesele provocate de vătămare a copilului. Aici sunt incluși pietoni, bicicliști și pasageri de autovehicule.

Dacă pentru preșcolarii mici este util să învețe noțiunile elementare (cum ar fi culoarea semaforului sau rolul trecerii de pietoni), o dată cu vârsta situațiile cu care trebuie să se familiarizeze copiii sunt cele care privesc mersul pe stradă (în special de acasă la școală și înapoi acasă), plimbatul cu bicicleta, cu trotineta, cu rolele, sau mai nou cu trotineta electrică, skateboardul electric, sau biciclul electric (segway), și nu în ultimul rând cu regulile de călătorie în mijloace de transport în comun.

Există multe informații practice pe care părinții și educatorii trebuie să le cunoască și să le transmită copiilor, nu trebuie să fii un expert pentru a le intuit, dar de multe ori se consideră că aceste lucruri sunt evidente, că inclusiv copiii le știu și că nu mai trebuie discutate.

Totuși aceste “amănunte” cu cât sunt mai des prezentate, repetate, cu atât se întipăresc mai bine în conștiința copiilor, cu atât devin mai ușor stereotipuri comportamentale cu valoare pozitivă în trafic.

Și să nu uităm, copiii învață în primul rând din comportamentul părinților.
Iată câteva caracteristici ale copiilor care în fac să fie vulnerabili în trafic:

  • copiii acționează impulsiv și comportamentul lor este imprevizibil
  • copiii au dificultăți în aprecierea distanțelor și a vitezelor
  • copiii (mai ales cei de vârstă mică) observă mai greu o situație periculoasă de trafic și găsesc târziu o rezolvare corespunzătoare
  • copiii (mai ales cei apropiați de vârsta adolescenței) sunt de multe ori “teribiliști” și încalcă regulile de circulație atât ca pietoni cât și ca utilizatori ai unor mijloace de transport care prin lege nu necesită permis de conducere (vezi bicicletele, trotinetele de picior sau electrice, skateboardul, segwayul, chiar mopedele de mică capacitate)

Deși copiii sunt vulnerabili prin definiție, cu ajutorul părinților al profesorilor, al celor implicați în fenomenul siguranței și educației rutiere se pot evita multe dintre situațiile periculoase din trafic.

De noi depinde – părinți, educatori sau formatori de comportamente rutiere să transformăm copiii din persoane vulnerabile în trafic, în persoane responsabile în trafic.

Astăzi de ziua lor o urare de bine, de sănătate și de respect din partea tuturor pentru copiii noștri!

 

 

FacebooktwitterFacebooktwitter

Lasă un răspuns